Cum a reușit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criză: „Domeniul nu a fost atât de lovit sau de afectat precum altele”

Cum a reușit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criză: „Domeniul nu a fost atât de lovit sau de afectat precum altele
Publicat: 21/11/2017, 08:18

Pe vremea când designerii „păreau inabordabili, inaccesibili” și puteau fi găsiți doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. „Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienți. Așa am pus bazele unui spațiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaște personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecțiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri”, explică Laura Călin.

Pe de altă parte, povestește ea, a luat în calcul și nevoia designerilor de a deveni cunoscuți. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piață, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu știa pe atunci dacă va fi o singură ediție sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aștepta; în anul care a urmat a organizat două ediții – toamna și primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează și ediția de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

Totuși, nu poate participa chiar oricine, iar selecția se face în funcție de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicațiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabilește o temă pentru ediția respectivă; spre exemplu, pentru ediția ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este „Venus and the boy”, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecție capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicația respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la edițiile următoare, iar alții s-au consacrat de-a lungul timpului și au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat și în juriu la cea mai recentă ediție.

CITEȘTE CONTINUAREA PE BUSINESS MAGAZIN

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Legea care se aplică în toate blocurile din România. Interzis pentru proprietarii de apartamente
Cele mai norocoase zodii. Vor avea o viață lipsită de griji
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Se împlinesc 481 de ani de la moartea omului care ne-a învăţat că Pământul se...
×